Cunoscuţi pentru simţul umorului pe care nu se feresc să îl etaleze ori de câte ori se poate, Liviu Vârciu, Răzvan Simion şi Dani Oţil fac schimb de glume mai mereu când se întâlnesc.
Aşa se face că cei trei reuşesc de fiecare dată să se tachineze şi să dea naştere unor momente extrem de amuzante.
Liviu Vârciu se amuză pe seama celor doi matinali: „De 13 ani, Răzvan a fost primul. E cazul să se schimbe lucrurile.”
Dar Răzvan nu stă pe gânduri şi îi dă imediat replica: „Ţine minte că rimează cu „banii”: Răzvan şi Dani au venit să-ţi ia, pardon, să-ţi dea banii”, glumeşte acesta. Liviu încheie: „Dani şi Răzvan au rămas fără un ban.”
Întrebat cum e cu glumele dintre el şi prezentatorii de la ‘’Neatza’’, Liviu recunoaşte: „Dani şi Răzvan – că eu aşa le zic – sunt simpatici, nu pot să mă supăr pe ei, mă bucur că am putut să îi avem împreună în show, că dacă venea unul singur ar fi dat jumătate de notă, aşa e bine că au venit amândoi ca să dea o notă întreagă. Mă consolez cu gândul că ei se trezesc în fiecare dimineaţă foarte devreme şi eu nu. Ah, şi cred că am şi salariul mai mare”, încheie acesta în aceeşi notă de umor.